Lumea nu a fost mereu așa, cum o știm acum. Sensibilitatea în fața virusurilor, a bacteriilor și a acarienilor a devenit mai accentuată odată cu dezvoltarea omenirii, a tehnologiei, a grijii față de propria noastră sănătate. Deși părinții noștri, bunicii și generațiile anterioare nu aveau multe posibilități în a crea o barieră protectoare solidă în fața inamicilor invizibili, iată că în zilele noastre, există numeroase soluții în acest sens, una dintre ele fiind aspiratorul antiacarieni și antibacterian.

Acest aspirator este util în orice gospodărie, însă gândește-te mai cu seamă la achiziția lui dacă deții animale de companie. Blana lor este expusă zilnic la meniul exterior, unde se instalează acarieni, adică potențiatori alergeni, dar și bacterii, care se transferă mai apoi pe textilele din casa ta (canapea, saltea, lenjerie de pat etc.).

Dacă te-ai decis să achiziționezi și tu cel mai bun aspirator antiacarieni – antibacterian, atunci sfaturile de mai jos sunt pentru tine, să poți face cea mai bună alegere.

 

Ghid de achiziție pentru cel mai bun aspirator antiacarieni – antibacterian

 

Acum, există multe modele, care variază în funcții, mărime, calitate, putere și așa mai departe. Există multe alegeri bune, însă nu toate sunt potrivite pentru tine și familia ta. Citește ghidul nostru și decide spre cel mai bun produs.Aspirator acarieni 2

Putere

La fel ca în cazul unui aspirator obișnuit, puterea este destul de importantă. În cazul aspiratoarelor antiacarieni – antibacteriane, cele cu fir au o putere cuprinsă între 600 și 1000 de W, iar cele fără, au o putere de până la 500 W. Deși cele fără fir pot părea mai practice, puterea mai mare indică un nivel de aspirație mai adânc, deci, îți recomandăm varianta cu fir.

Greutatea

Majoritatea acestor aspiratoare au greutăți mici, de maxim 3-4 kg, așadar, orice model a-i alege, manevrarea lui nu va fi o problemă pentru nici un membru adult al familiei.

Rezervorul

Aceste aspiratoare curăță pe bază de aburi, utilizând apa pentru a-i crea. Astfel, se îndepărtează acarienii, microbii și odată cu acestea, mirosurile neplăcute. Capacitatea rezervorului variază de la 0,5 l până la 5 l, așadar, dacă îl vei folosi doar în gospodărie, alege o variantă de mijloc care cu siguranță îți va satisface nevoile.

Nivelul de zgomot

Desigur că nu vom curăța casa atunci când cineva se odihnește, însă pentru confortul auditiv, îți recomandăm să alegi aspiratoare care nu depășesc 85 dB atunci când sunt puse în funcțiune.

Spațiile de curățare

Așa cum am zis, aspiratoarele antiacarieni și antibacteriane se folosesc în principal pe suprafețele textile din casă cu care corpul nostru intră în contact direct: canapele, saltele, scaune și așa mai departe. Totuși, nu strică să ai posibilitatea de a dezinfecta în profunzime și parchetul sau podeaua, gresia și faianța, pentru un plus de siguranță și confort. Așadar, dacă bugetul îți permite, caută un aspirator care poate acționa cu succes și pe aceste suprafețe.

Nivel dezinfecție

Există modele care produc vibrații, pentru a îndepărta cât mai bine praful din textile, altele care utilizează raze UV și/sau aer cald pentru a distruge cât mai bine acarienii. Gradul de sterilizare va diferi, bineînțeles, de la un model la altul, așa că citește cât mai bine descrierea produsului pentru a te asigura că se pliază perfect nevoilor tale.

Acum că știi la ce să fii atent atunci când vrei să achiziționezi cel mai bun aspirator antiacarieni – antibcterian, îți spunem în continuare și care este topul produselor noastre preferate, ținând cont de raportul calitate – preț.

Top produse – aspiratoare antiacarieni – antibacteriane

 

1. Aspirator antiacarieni cu efect antialergic și lumină UV-C MaxxMee

aspirator anticarieniacest produs curăță și igienizează orice suprafață textilă din casa ta, și chiar și din mașină. Are incorporată tehnologia UV, ceea ce oferă un plus de eficacitate în fața acarienilor și a bacteriilor, fără a fi nevoit să folosești detergenți agresivi sau chimicale. Are perie cu vibrații care îndepărtează praful ușor, motor puternic de 300 W și filtru HEPA care reține toate impuritățile.

Vezi detalii si pret

 

 

 

 

 

 

2. Raycop RS PRO UV+

foto 8825și acest aspirator reprezintă o alegere ideală. Beneficiază de lampă ce dezinfectează cu raze UVC, pentru un mediu impecabil de curat, asigură sterilizare cu aer cald uscat la 60 de grade celsius, iar în plus, are perie cu impuls UltraPulse. Acest aspirator este proiectat de către un medic și garantează eliminarea alergenilor, a acarienilor, a bacteriilor și virusurilor care ne dau bătăi de cap.

Vezi detalii si pret

 

 

 

 

 

 

 

 

3. Aspirator UV de pat antiacarieni JIMMY JV35 Vacuum Cleaner

aspirator uv de pat antiacarieni jimmy jv35 vacuum cleanerputere 700W – aceasta este probabil cea mai bună alegere, aspiratorul având o putere de 700 W și o capacitate de aspirare de 14.000 Pa. Are funcție de încălzire rapidă, în doar 5 secunde, funcționează cu lumină UV și temperaturi ridicate și are un mod de curățare 3 în 1. Garantează că neutralizează 99,99% din bacteriile din locuința ta, asigurând un mediu propice pentru o dezvoltare sănătoasă.

Vezi detalii si pret

 

 

 

 

 

 

 

4. Tesla LifeStar UV550

foto 10189la un preț foarte accesibil, acest aspirator îți asigură curățenia de care ai nevoie în casa ta. Are lampă de dezinfecție cu raze UV-C, care elimină până la 99,99% din alergeni, acarieni, bacterii și virusuri. Are 3 moduri de curățare, perie turbo rotativă și asigură performanța unor curățări chimice. Are sistem de filtrare cu cicloni, și poate fi utilizat și de persoanele care suferă de alergii severe și astm.

Vezi detalii si pret

 

 

 

 

 

 

 

5. Aspirator de mână Hoover Ultra Vortex MBC500UV

aspirator antiacarieni emagrecenziile clienților spun că acest aspirator reprezintă cea mai bună achiziție în raport calitate – preț. Are o putere de 500 W, are funcție antibacteriană cu lampă UV, sistem de filtrare Cyclonic și un rezervor cu capacitate de 0,3 l, suficient pentru o gospodărie medie. Include și o perie rotativă care ajută la îndepărtarea prafului, asigurând astfel o curățenie în profunzime.

Vezi detalii si pret

 

 

 

 

.