În perioada imediată după naștere, corpul oricărei mămici se află din nou într-un proces de transformare, spre revenirea la formula lui inițială. Schimbările de după naștere din punct de vedere fizic sunt normale și diferite de la persoană la persoană. Recuperarea este un pas important, care nu ar trebui neglijată, chiar dacă atenția ta va fi în mod evident, îndreptată spre cel mic. Este important ca și tu să treci prin aceste schimbări într-un mod cât mai confortabil și mai ușor.
În cele 9 luni de sarcină musculatura corpului este slăbită, iar dacă vrei să îți ajuți puțin corpul spre o recuperare cât mai bună, poți apela la una dintre cele mai bune soluții și anume, centura postnatală. Este potrivită atât pentru femeile care au născut natural, dar și pentru cele care au trecut printr-o operație de cezariană. Având la dispoziție o gamă atât de largă de modele, îți venim în ajutor cu un ghid informativ care te va ajuta să alegi cea mai bună variantă pentru tine.
Cum alegi cea mai bună centură postnatală – Ghidul achiziției ideale
Înainte de toate, noi îți recomandăm să ceri sfatul unui medic specialist în legătură cu această centură postnatală. Unii sunt de părere că sunt un ajutor foarte util în recuperare, însă unii susțin că ar trebui să lăsăm corpul să lucreze singur în procesul de refacere. Cu siguranță medicul te va putea ghida și spre alegerea celui mai potrivit model, în funcție de nevoile tale.
Tipul de centură: în principal, la o simplă căutare pe internet, vei găsi două tipuri de centuri postnatale.
Centură postnatală – model slip: După cum sugerează și numele, această centură vine deasupra slipului pe care îl folosești. Este o alegere frecvent întâlnită în preferințele femeilor pentru că oferă suport atât înainte de a naște, cât și după naștere. Unul dintre dezavantajele acestui model este faptul că după naștere, poate fi mai greu de îmbrăcat.
Centura postnatală – bandă elastică: acest model de îmbracă mult mai simplu deoarece este sub formă de centură și se poate ajusta mult mai simplu. Are rolul de a susține coloana într-o poziție sănătoasă și este și foarte confortabilă.
Închiderea: un alt aspect foarte important este sistemul de închidere al centurii. Trebuie să te gândești la ceea ce ți se potrivește ție. Cel mai recomandat model este cel care are închizătura cu capse metalice deoarece sunt mult mai rezistente în timp și se pot ajusta pe nevoile tale.
Un alt model disponibil pe piață este cel cu închidere tip arici, în sistem Velcro, și este și acesta aflat în preferințele multor femei. Este foarte ușor de folosit însă, uneori, ariciul se poate prinde de haine. Un alt dezavantaj ar fi faptul că nu sunt atât de rezistent în timp.
Mai poți opta pentru un model cu sistem de prindere prin intermediul unui fermoar, însă trebuie să cunoști foarte bine mărimea potrivită pentru tine, deoarece acesta nu se ajustează.
Materialul: având în vedere că vei folosi acest produs destul de multe ore pe zi, trebuie să te asiguri că vei alege cel mai bun material pentru tine și care să fie de înaltă calitate. Trebuie să iei în calcul confortul și faptul că purtarea unei centuri postnatale trebuie să te facă să te simți bine.
Cea mai recomandată și bună variantă este centura postnatală care este formată dintr-o combinație între bumbac, elastan și microfibră, care îți vor oferi elasticitate și un confort sporit atunci când intră în contact cu pielea, care va putea ”respira” fără probleme.
Mărime/ dimensiuni: pentru a-ți da seama care centură postnatală este potrivită pentru tine, vei putea citi tabelele cu mărimi, exprimare în cm, pe care le vei găsi la fiecare model în parte. Astfel, trebuie să te măsori în circumferința bazinului, în dreptul articulației șoldului. Din punct de vedere al lățimii, vei găsi o mărime standard, de 21 de cm. Totuși, medicul poate interveni și să îți recomande o altă mărime în cazul în care ai nevoie de un alt model.
Unul dintre cele mai importante aspecte este să găsești o centură postnatală care să nu îți creeze disconfort. Pentru a îmbrăca centura, poziția recomandată este pe spate, culcată, deoarece în acest fel zona abdominală este relaxată.
Întreținere: pentru o igienă corespunzătoare, având în vedere câte ore pe zi vei purta această centură, trebuie să te asiguri ca aceasta va fi frecvent spălată și bine întreținută. În mod normal, acestea se spală la 30-40 grade C, însă mai multe informații referitoare la acest subiect vei găsi în indicațiile producătorilor.
Achiziționarea unei centuri postnatale este o investiție pentru tine, pentru corpul tău, astfel că ar trebui să pui factorul calității ca prioritate și să nu alegi un model doar pentru că este mai ieftin. Pentru a fi sigură că faci alegerea bună, orientează-te după numele brandului și citește review-urile altor femei care s-au ajutat de această centură în procesul de recuperare.
Top centuri postnatale recomandate
Centură abdominală postnatală BabyToy Premium
3 piese, pentru slăbit și revenire ușoară după sarcină, mărime M, crem: este o centură potrivită pentru femeile care tocmai au născut, pentru refacerea tonusului muscular și reducerea cm în plus din talie. Sistemul de închidere este prevăzut cu benzi de velcro, ceea ce îți permite să o ajustezi în funcție de nevoile tale.
Vezi detalii si pret
Centură dublu reglabilă Beige Qmini
sistemul de prindere al acestui model este pe bază de velcro, ceea ce îți oferă posibilitatea să o fixezi astfel încât mușchii abdominali să fie strânși la intensitatea pe care o dorești. Este recomandată pentru a fi folosită chiar în primele zile după naștere.
Vezi detalii si pret
Centura eOptima SS01XL Premium
3 piese, pentru slăbit și revenire ușoară după sarcină, crem: acest model este compus dintr-un material care îți aduce un plus de confort, din nylon și polyester, iar unele dintre avantaje este culoarea, care se va pierde ușor, indiferent de ținuta pe care o vei îmbrăca. Ajută la durerile de spate, la refacerea mușchilor abdominali, iar în timp la scăderea cm în plus.
Vezi detalii si pret
Centură pentru perioada post-natală Baby Ono
un alt model potrivit pentru perioada imediată după naștere, fie că aceasta a fost naturală sau prin cezariană. Este compusă din materiale de calitate, care are o căptușeală cu bumbac și care se fixează ușor.
Vezi detalii si pret
Centură postnatală modelatoare, LucyVee
pentru cezariană, naștere naturală și alte operații, bumbac, postpartum, mărime XL: are un material din bumbac fin, care se simte foarte plăcut la contactul cu pielea. Are o lungime ajustabilă, este subțire, însă foarte puternică și funcționează foarte bine pentru rezultatele dorite.
Vezi detalii si pret
.