Atunci când locuiești la casă, parcă treburile pe care le ai de făcut pentru a avea o locuință îngrijită sunt mai multe ca atunci când locuiești la apartament. Când ai alături instrumentele potrivite, treaba funcționează mult mai ușor, iar tu reușești să îți eficientizezi timpul în favoarea ta. Fie că vorbim de întreținerea curții, a aleii, a mașinii sau a diverselor obiecte, un aparat de spălat cu presiune va fi cel mai bun ajutor pe care îl poți avea.

Fiindcă funcționează pe atât de multe suprafețe, aceste aparate de spălat cu presiune sunt din ce în ce mai des întâlnite în gospodăriile oamenilor. Nu au un preț de achiziție foarte mare și reprezintă o investiție foarte bună în timp, fiind un obiect atât de versatil. Îți poți spăla chiar și mașina cu acest aparat, iar aici poți să te gândești cât de mult vei reuși să economisești. Există o gamă destul de variată în privința modelelor disponibile, astfel că ți-am pregătit în continuare câteva informații care te vor ajuta să iei cea mai bună decizie.

 

Cum alegi cel mai bun aparat de spălat cu presiune?

 

Puterea motorului

In funcție de nevoile și așteptările pe care le ai, trebuie să te orientezi după un motor potrivit. Dacă vrei să utilizezi acest aparat pentru a face câteva treburi elementare, precum curățarea mașinii sau a zonelor asfaltate din jurul casei, atunci un motor cu putere între 100 și 150 de bari și un debit între 350 și 450 l/h este ideal pentru tine.cel mai bun aparat de spalat cu presiune

În cazul în care îți propui să îl folosești pe suprafețe care sunt mai greu de curățat, puterea motorului poate rămâne tot la acești indicatori, însă ar trebui să alegi un aparat de spălat cu presiune mai profesional, ce funcționează pe bază de combustibil și care vine la pachet cu diverse accesorii.

Cele mai de top motoare pentru un aparat de spălat cu presiune, care sunt recomandate atunci când le folosești în scop profesional, au o putere de peste 200 de bari și un debit de peste 800-900 l/h.

Siguranță

Un astfel de aparat te poate pune în pericol în cazul în care alegi unul cu o presiune foarte mare și nu ai mai folosit până acum. Nu îți recomandăm să investești într-un aparat de spălat cu presiune foarte ridicată dacă nu ai nevoie.

Structura

Fiecare aparat de spălat cu presiune are în componență un furtun. Acestea pot varia, în majoritatea cazurilor, între 3 și 5 m, astfel încât să nu te incomodeze în utilizare. O lungime mai mare nu determină o eficiență mai ridicată, însă în cazul în care îți dorești să cureți acoperișul, atunci dimensiunea va fi un factor important de luat în calcul.

Pentru o versatilitate cât mai mare în utilizarea acestui aparat, îți recomandăm să alegi un aparat de spălat cu presiune care are ventuze diferite la capătul furtunului și care se pot schimba printr-o simplă mișcare.

Pentru cât mai mult confort în utilizarea acestui aparat, poți alege un model care să aibă incorporate niște roți. În acest fel, îți va fi mult mai ușor să îl folosești și să îl muți dintr-o parte în alta.

Tot un aspect care ține de eficientă este oferit de rezervorul destinat special pentru detergent. Aici trebuie să fii foarte atent la detergentul pe care îl alegi, deoarece nu orice soluție de curățat este compatibilă cu aparatul pe care îl folosești.

Prețul

In funcție de bugetul pe care îl ai, îți va fi mai ușor să alegi modelul potrivit. Dacă ai nevoie de acest aparat cu spălare cu presiune doar pentru activități care nu ar implica atât de multă putere din partea acestuia, atunci nu trebuie să aloci un buget considerabil. În cazul în care afacerea ta are nevoie de acest aparat, atunci investiția ar trebui să fie destul de mare.

Brand-ul

Acesta îți va putea oferi din start câteva indicii despre calitatea aparatului de spălare cu presiune. Un brand bun îți va oferi o garanție care se extinde destul de mult, asigurându-te astfel că ai făcut o investiție bună. Brand-urile precum Bosch sau Heinner sunt destul de des întâlnite și reprezintă o alegere ideală, însă mai există pe piață și alte brand-uri care oferă aceeași calitate.

 

Top cele mai bune aparate de spălat cu presiune

 

1. Aparat de spălat cu presiune K 5 SMART CONTROL

d0este un model care se încadrează în gama celor profesionale, care are Bluetooth, control prin aplicație și funcția de boost pentru o putere mai mare. Are un pistol de pulverizare G 180 Q Smart Control și un jet de pulverizare 3 în 1. Dacă îți dorești un produs care să funcționeze la cele mai înalte standarde, atunci acest model este ideal pentru tine.

Vezi detalii si pret

 

 

 

 

 

2. Aparat de spălat cu presiune Bosch Easy Aquatak 110

spalat21300 W, 330 l/h debit maxim, 110 bar, sistem spumare, furtun 3m: acest model are o funcție de amorsare automată și vine la pachet cu o duză de înaltă presiune pentru detergent, un filtru de apă, un lance pistol și un furtun de 3 m.

Vezi detalii si pret

 

 

 

 

 

 

 

 

3. Aparat de spălat cu presiune K 3 POWER CONTROL

k3acest model se poate seta în funcție de suprafața pe care se dorește a fi folosit. Deține 3 trepte de presiune și un nivel pentru soluția de curățare. Pentru a vedea mai bine setările, are incorporat un afișaj manual, iar adaptorul Quick Connect te ajută să fixezi mai ușor furtunul și accesoriile de înaltă presiune.

Vezi detalii si pret

 

 

 

 

 

 

 

4. Aparat de curățare cu presiune Steinhaus PRO-HPC18

spalat41800W, 140 bar, 396 l/h: ideal pentru suprafețe mai mari, acest aparat îți oferă suficientă putere pentru a curăța toate suprafețele din jurul casei, dar nu numai. Are o lungime a furtunului de 5 m, ceea ce îți permite mai multă lejeritate în utilizare.

Vezi detalii si pret

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

5. Aparat de spălat cu presiune Heinner VSP001

spalat51600 W, 300 l/h, 90 bar presiune lucru + rezervor detergent spumare: acces model îți oferă atât calitate, cât și o soluție pentru curățare fără un efort considerabil. Poate fi utilizat pentru diverse suprafețe, iar dacă nu dispui de un buget foarte mare, atunci acest model poate fi alegerea perfectă pentru tine.

Vezi detalii si pret

 

 

 

 

 

.