Dacă și tu ai un prieten patruped pe lângă tine, suntem siguri că vrei să îi oferi cele mai bune condiții și cea mai bună viață pe care o pot avea. Afecțiunea față de acesta nu se manifestă doar prin cumpărarea jucăriilor sau prin plimbările lungi prin parc, ci și prin modul în care îl îngrijești și te asiguri că este în cea mai bună formă. Dacă deja animalul tău de companie este alături de tine de o bună perioadă de timp, probabil știi deja că întreținerea blăniței este un pas foarte important, nu doar din punct de vedere al aspectului, ci și din punct de vedere al sănătății.
Blănița acestora, în funcție de rasa pe care ai ales-o, trebuie tunsă la anumite intervale de timp, cu pauze de câteva săptămâni sau chiar luni. Acest lucru se poate realiza în cadrul unui salon de toaletaj canin, însă te poți ocupa chiar și tu de acest aspect, la tine acasă, deoarece nu este un task atât de complicat. Pentru asta, ai nevoie de o mașină de tuns pentru animale. Fiindcă cel mai probabil nu ai cunoștințe în alegerea celei mai bune mașini, ți-am pregătit un ghid de achiziție care să te ajute în acest sens.
Cum alegi cea mai bună mașină de tuns pentru animale – Ghidul achiziției ideale
Puterea motorului: acesta ar fi primul indicator la care ar trebui să te uiți. În mod evident, aparatele care vor avea un motor mai mare, vor fi mai costisitoare, însă îți vor permite să îți faci treaba mult mai ușor. Astfel, există două mari categorii în acest caz:
Semi-profesionale: aceste aparate sunt mai compacte și se utilizează de obicei pentru a tunde anumite zone unde crește blănița, precum: urechi, lăbuțe, zona botului și așa mai departe. Sunt mai slabe din punct de vedere a puterii, motorul având undeva între 10 W și 20 W.
Profesionale: aceste aparate de tuns sunt mai puternice și au un motor de 45 W. Principalul scop al acestor aparate este de a îndepărta părul de pe corpul animalelor, însă se poate pătrunde cu acesta și în zona feței. Acest tip de motor este potrivit pentru animalele de talie mai mică. Dacă ai nevoie de o putere mai mare, atunci poți alege un motor de 150 W.
Nu în ultimul rând, atunci când alegi mașina de tuns pentru animalul tău, asigură-te că alegi un model care să nu producă atât de mult zgomot. Pentru majoritatea animalelor, acest proces este neplăcut, iar atunci când mai există un element de stres în plus, situația s-ar putea complica drastic.
Alimentare și acumulatori: în funcție de ceea ce îți dorești și ceea ce știi că te-ar ajuta mai mult, poți alege între o mașină de tuns cu acumulatori sau cu alimentare.
Modelele care funcționează pe bază de alimentare, adică acele modele care trebuie conectate la o priză, chiar dacă sunt puțin mai greu de folosit, avantajul cel mai mare este că oferă mai multă putere.
Modelele pe bază de acumulatori sunt mai ușor de folosit deoarece nu depinzi de o priză, iar în acest fel ai mai multă flexibilitate în mișcări. Totuși, ține cont că aceste modele au o putere mai mică și se descarcă destul de repede.
Viteza: aici poți opta pentru un aparat de tuns cu o singură viteză sau care are mai multe viteze, în funcție de nevoile pe care le ai. Pentru a-ți ușura munca și pentru a grăbi acest proces, ar fi ideal să optezi pentru o mașină de tuns care are mai multe trepte de viteză.
În cazul în care optezi pentru o mașină de tuns într-o singură viteză, atunci asigură-te că aceasta are cel puțin 2000 rpm. Aceasta este recomandată pentru tunsul unei blănițe mai subțiri, care nu este foarte deasă, deoarece aparatul se poate bloca dacă este prea solicitat.
Dacă alegi o mașină în mai multe trepte, primul prag ar trebui să aibă cel puțin 3000 rpm. Este o alegere foarte bună deoarece poți să setezi intensitatea în funcție de rezultatul pe care dorești să îl obții.
Tipul lamei: dacă îți dorești un apar de tuns de calitate pentru animalul tău, atunci trebuie să fii atent la tipul de lamă incorporat. Aici, există două opțiuni disponibile: interschimbabile sau destinate unui singur brand. Dacă vrei să nu depinzi de un singur model de lame atunci când vrei să le înlocuiești când s-au uzat, atunci ar fi bine să alegi un model cu lame interschimbabile.
De asemnea, materialul lamei este foarte important. Cel mai întâlnit model de lamă este cel realizat din oțel oxidabil sau combinații, iar în acest caz trebuie doar să te asiguri că dimensiunie lamei este potrivită pentru blănița patrupedului tău. O altă opțiune ar fi lama din ceramică, care nu se supraîncălzăște atât de repede. Mai poți opta pentru lame din carbon, crom sau argint.
Top cele mai bune mașini de tuns pentru animale
1. Mașină de tuns animale Mesko, MS 2826, 35W
cu un motor silențios și puternic de 35W, acest aparat de tuns îți oferă o tăiere rapidă și precisă. Are un cap de titan cu lamă ceramică și 4 accesorii pentru pieptene care te for ajuta în stilizare. Funcționează fără fir și este foarte ușor de utilizat.
Vezi detalii si pret
2. Oster Artisan
acest model de mașină de tuns o flexibilitate foarte mare în utilizare datorită designului compact și ergonomic și a tehnologiei zinc aluminiu, care face aparatul să fie foarte ușor. Nu trebuie să ai multe cunoștințe pentru a tunde, deoarece sistemul performant de ghidare a cuțitului îți va face treaba mult mai ușoară. Deține 3 viteze și funcționează silențios, fără să se supraîncălzească.
Vezi detalii si pret
3. Mașină de tuns animale Camry, CR 2821, 35W
cu un cap de titan durabil și o lamă din ceramică de înaltă calitate, acest produs este foarte rezistent și ușor de utilizat. Are un motor puternic, de 35 de V și care este silențios atunci când funcționează. Tăierea blăniței se face foarte precis și rapid, astfel încât acest proces să dureze cât mai puțin.
Vezi detalii si pret
4. Mașină de tuns animale Adler, AD 2823, 35W
acest aparat vine la pachet cu un ulei, un încărcător, o perie, 4 capete și baterii. Are un interval de tăiere de 3-12 mm, iar materialul lamei este ceramic, ceea ce înseamnă că nu se va supraîncălzi. Oferă confort în utilizare și funcționează silențios.
Vezi detalii si pret
5. Mașină de tuns animale Wahl Pro Series 09766-016
Probabil ce amai sofisticata masina de tuns pentru animale cu baterie ce are o autonomie de peste 2 ore si cu un numar mare de accesorii care te vor ajuta sa-ti cosmetizezi animalutul asa cum trebuie.
Vezi detalii si pret
.
insa de cele mai multe ori acumulatorii se descarca destul de repede, fiind nevoie sa fie alimentate periodic.
Felicitari pentru cunostintele tale despre ingrijirea patrupedelor! Cu siguranta vei oferi un stil de viata sanatos si fericit acestei fiinte iubite. De asemenea, ghidul pe care l-ai oferit este exact ceea ce au nevoie pasunarii pentru a face cea mai buna alegere. Speram sa iti fie de folos!