Probabil unul dintre cele mai frumoase momente pe care le petrecem în familie se rezumă la clipele în care ne strângem cu toții în jurul mesei, să savurăm cele mai delicioase preparate gătite cu drag, de mama. Și deși mâncarea este de cele mai multe ori actorul principal, să nu uităm că și masa, ca obiect în sine, este destul de importantă, căci aleasă bine, aceasta poate oferi un loc confortabil fiecărui membru în parte, conturând astfel experiențe de neuitat alături de cei dragi.
Mai mult decât atât, deseori se întâmplă să primești vizite așteptate sau mai puțin așteptate, și ospitalitatea te va îndruma să-i inviți la masă, pentru a te asigura că ești o gazdă bună și le oferi musafirilor tot ceea ce au nevoie.
Astfel, masa joacă un rol important în orice bucătărie sau cameră de zi, iar atunci când vrei să alegi una nouă, este bine să iei în considerare câteva aspecte care să-ți garanteze cea mai bună decizie.
Cum alegi cea mai bună masă de bucătărie
Este mai mult decât corect să-ți spunem încă de la început că pentru fiecare în parte, masa perfectă reprezintă o alegere personală, în funcție de preferințe, mărimea familiei, numărul de prieteni, spațiul din bucătărie și așa mai departe. În continuare îți vom spune care criterii sunt cele mai importante în alegerea mesei și de ce ar trebui să ții cont atunci când vrei sa faci achiziția.
1. Tipul mesei
Odată cu evoluția noastră, au apărut, în mod firesc, noi nevoi care au condus către crearea de noi produse utile. Astfel, vedem că în prezent putem alege o masă de bucătărie care să ni se potrivească perfect locuinței și stilului de viață prezent:
Masă clasică – adică, masa tradițională, sau, cum ar spune bunicii noștri, dintr-o bucată. Se recomandă în principal bucătăriilor spațioase, care pot găzdui o masă de cel puțin 6 persoane. Această masă nu poate fi modificată în nici un fel, ci doar mutată atunci când simți nevoia de a reîmprospăta interiorul casei.
Masă pliabilă – ideală pentru apartamentele sau casele mai mici, care nu dispun de o bucătărie generoasă. Aceasta se va monta pe un perete și se va ridica de fiecare dată când este necesară utilizarea ei. În rest, ea va rămâne strânsă la perete, ocupând puțin, spre deloc spațiu.
Masă extensibilă – perfectă pentru familiile mari, sau pentru cei dintre voi care sunteți vizitați destul de des de un număr mare de prieteni dragi. Masa extensibilă poate fi plasată în bucătărie sau în camera de zi, iar de fiecare dată când ai nevoie de locuri în plus, o poți extinde în doar câteva mișcări.
2. Forma mesei
In ceea ce privește forma mesei, totul ține de preferințele tale, însă, îți recomandăm să ții cont și de designul spațiului interior, înainte de a lua această decizie. De regulă, mesele de bucătărie sunt fie rotunde sau ovale, fie pătrate sau dreptunghiulare. Bineînțeles că în zilele noastre, poți obține diverse forme interesante dacă alegi să customizezi o masă la comandă.
3. Picioarele mesei
Deși poate suna ciudat, picioarele unei mese sunt extrem de importante, căci știi și tu cât de incomod poate fi atunci când te lovești de ele în timp ce savurezi o cină cu cei dragi. De regulă, există opțiuni cu picioare normale, cu picioare suport sau piedestal.
Bineînțeles că picioarele vor depinde și de dimensiunea mesei, dar ai grijă să alegi un model care să nu presupună picioare foarte groase, sau amplasate în prea multe zone ale mesei.
4. Materialul mesei
Probabil unul dintre cele mai importante aspecte, care nu dictează doar calitatea și confortul, ci și durabilitatea acesteia în timp. Lemnul este una dintre cele mai populare alegeri și, probabil și cea mai recomandată. Reprezintă un material rezistent, durabil și al cărui aspect poate fi reîmprospătat atunci când e nevoie. Furnirul, reprezintă o variantă mai accesibilă la preț, însă vine și cu o calitate mai redusă. Poate fi o variantă bună atunci când ești în căutarea unei mese pe termen scurt sau mediu. Metalul se potrivește unui design interior industrial, însă nu constituie cea mai primitoare masă. Mai mult, acest material este predispus la rugină și zgârieturi, astfel că noi îți recomandăm să îl eviți pe cât posibil. Marmura, un material luxuriant, dar extrem de pretențios. Se pătează ușor și poate fi dificil de curățat și de întreținut. Mai avem și sticla, pe care o recomandăm de regulă meselor de cafea, în detrimentul meselor de bucătărie, tocmai din cauza riscului de a se sparge.
Dacă treci prin toate aceste aspecte înainte de a achiziționa masa potrivită pentru bucătăria ta, suntem convinși că vei face o alegere excelentă. Acum, îți prezentăm și care este topul nostru de produse în ceea ce privește cea mai bună masă de bucătărie.
Top 5 cele mai bune mese de bucătărie
1. Masă dining / bucătărie Kring Memphis, dreptunghiulară
are dimensiuni de 120 x 80 x 75 cm, și este ideală pentru o familie de 4 persoane. Are blatul din MDF alb, iar picioarele din lemn, fiind disponibilă pe mai multe culori. Această masă vine într-un design scandinav, cu linii simple, astfel că se poate potrivi ușor cu multe designuri de interior: boho chic, clasic, modern și așa mai departe. Este o masă practică, la un preț foarte bun.
2. Masă Torino Albă
această masă extensibilă este ideală pentru a cuprinde nevoile unei familii restrânse, dar cu prieteni și rude numeroase care vin în vizită. Are dimensiuni de 109 cm, extensibilă până la 167, cu o lățime de 68 cm și înălțime de 77 cm. Are un design clasic, este albă și se integrează destul de ușor în orice casă. În plus, este confecționată din materiale de calitate și o găsești la un preț avantajos.
3. Masă din pal și MDF, Adam Stejar Auriu / Alb
o masă care suntem convinși că este pe gustul celor mai mulți dintre voi, în ceea ce privește designul minimalist și clasic, totodată. Acomodează o familie de 4 persoane, cu o dimensiune de 100 x 60 cm și înălțime de 75 cm, potrivindu-se într-o casă decorată minimalist, clasic. Culorile aduc o notă caldă locuinței și poate fi amplasată atât în bucătărie, cât și în living.
4. Masă Ksawery, Yenice Kitchen
este o masă confecționată din pal, ideală pentru o familie formată din 4 persoane, având dimensiuni de 80 cm lungime, 80 cm lățime și 75 cm înălțime. Are formă pătrată și poate fi integrată cu succes în orice colț al casei. Are un design clasic, minimalist și elegant în același timp, oferind căldură oricărei încăperi.
5. Masă extensibilă din MDF și metal Capital Stejar / Negru
această masă poate găzdui până la 6 persoane, fiind cea mai bună alegere pentru familiile mai numeroase. Are dimensiuni de 160 – 200 cm lungime, 90 lățime și 76 cm înălțime. Este confecționată din materiale rezistente, metal și blat de MDF, lucru care se reflectă și în prețul ușor mai ridicat. Are un design industrial, așadar, trebuie să te asiguri că se potrivește locuinței tale.